Impactul familiilor disfuncționale asupra copiilor adulți
Copiii adulți proveniți din familii disfuncționale (ACDFS) care decid să devină părinți își propun adesea să ofere copiilor lor o educație sănătoasă și normală, pe care ei înșiși nu au avut-o. Totuși, este extrem de greu să creezi din nimic ceva ce nu ai experimentat personal. Persoanele care au crescut în familii disfuncționale adesea poartă anumite tipare în viața adultă.
Tipare comune în parentingul copiilor adulți din familii disfuncționale
Acestea sunt nouă tipare frecvente pe care ACDFS le pot manifesta în parentingul propriilor copii:
1. Dificultăți în separarea emoțiilor
ACDFS pot avea dificultăți în a separa emoțiile proprii de cele ale copiilor lor, mai ales dacă au crescut în relații părinți-copii unde limitele emoționale nu erau clare. Aceasta poate duce la o reacție exagerată la emoțiile copiilor, învățându-i că sentimentele sunt periculoase.
2. Dificultăți în echilibrarea nevoilor personale cu rolul de părinte
Părinții care au crescut în medii în care nevoile lor nu erau respectate pot avea dificultăți în a-și îndeplini atât rolul de părinte, cât și nevoile personale, cum ar fi munca, exercițiile fizice sau relațiile intime.
3. Dificultăți în echilibrarea relației de cuplu și parentingului
ACDFS pot avea probleme în a gestiona timpul dedicat partenerului și copiilor, mai ales dacă nu au avut modele sănătoase de relații în copilărie.
4. Anxietate legată de securitatea financiară
Persoanele care au crescut în familii unde gestionarea banilor era problematică pot experimenta anxietate în ceea ce privește planificarea financiară pentru educația copiilor lor.
5. Dificultăți în ajutarea copiilor să își construiască relații sociale sănătoase
ACDFS pot avea dificultăți în a-și ajuta copiii să dezvolte prietenii sănătoase, mai ales dacă au crescut în medii izolate.
6. Overscheduling-ul copiilor
Părinții care nu au fost susținuți în dezvoltarea intereselor lor pot compensa prin suprasolicitarea copiilor cu activități extracurriculare, ceea ce poate genera resentimente atunci când copiii nu își doresc să continue aceste activități.
7. Lipsa abilităților sănătoase de rezolvare a conflictelor
ACDFS pot avea dificultăți în a gestiona comportamentul necorespunzător al copiilor, oscilând între absența regulilor și reacții extreme.
8. Teama de a lăsa copiii să își asume riscuri
Părinții care au crescut în medii anxioase pot fi reticenți în a permite copiilor să participe la activități percepute ca fiind riscante, chiar dacă știu că este important pentru dezvoltarea lor.
9. Dificultăți în exprimarea iubirii
ACDFS care nu au simțit iubirea în copilărie pot avea dificultăți în a-și exprima iubirea față de copii într-un mod care să fie înțeles și simțit de aceștia.
Concluzie
Este esențial ca ACDFS să recunoască aceste tipare și să caute ajutor pentru a învăța tehnici de parenting mai eficiente. Terapia poate oferi instrumentele necesare pentru a depăși obstacolele din copilărie și pentru a îmbunătăți relația cu propriii copii.