Grief and Dementia
Există un tip de tristețe pentru care nimeni nu te pregătește. Este acea tristețe care apare mult înainte ca cineva să fie efectiv dispărut fizic. Demența ia oamenii încet, în timp ce aceștia sunt încă acolo, în fața ta.
Două lumi
Bunica mea trăiește în două realități diferite: uneori este prezentă, iar alteori se pierde în lumea ei. Deși temerea ca aceste două lumi să se ciocnească a scăzut, vizitele și observarea deteriorării mentale și fizice nu sunt ușoare. Nu mai este ca odinioară.
Interesele comune
Bunica nu mai înțelege baseball-ul, astfel că interesul nostru comun s-a pierdut. Există momente de tandrețe și de umor sfâșietor, dar vizitele devin din ce în ce mai dificile. De multe ori, mă simt copleșit de dorința de a evita aceste întâlniri.
Perspectivele vizitelor
Un asistent mi-a spus recent: „E frumos că vii atât de des. Multe familii dispar.” Recunosc că înțeleg cum se simt acei oameni. De cele mai multe ori, nu vreau să merg. Poate că este vorba despre frică sau despre conștiința că ea este în siguranță, fără ca eu să fiu acolo pentru a o ajuta.
Realitatea afectivă
Este greu să vezi o persoană dragă cum se estompează treptat. Bunica există pentru mine în două lumi: realitatea pe care o cunoaștem și cea pe care o creez în mintea mea, așa cum vreau să o amintesc.
Îngrijirea și iubirea
Chiar dacă a fi spectator la această experiență este greu, o vizitez pentru a mă asigura că se simte confortabil, pentru a-mi diminua vinovăția și pentru a conecta cele două lumi atunci când pot. Merg pentru că aceasta este realitatea noastră acum. Merg pentru că, în adâncul meu, ea este încă aceeași bunică. Iubirea nu dispare, iar eu nu voi dispărea nici eu.
Concluzie
Observarea cuiva drag cum se estompează treptat este o pierdere solitară, recunoscută adesea doar de cei care au trăit-o. Totuși, iubirea continuă să fie un motiv de întoarcere, deoarece persoana dragă este încă acolo, chiar și în absența recunoașterii.