Părinții care nu pot renunța la nimic nu sunt neapărat acumulatori, ci păstrători ai acestor 11 amintiri prețioase

Părinții și atașamentul față de obiecte materiale

Părinții care nu pot renunța la lucruri nu sunt neapărat acumulatori, ci păstrători ai amintirilor prețioase. Conform unui studiu publicat în Scientific American, oamenii care au un stil de atașament nesigur pot dezvolta o relație emoțională cu obiectele materiale, găsind consolare emoțională în amintirile pe care acestea le evocă. Aceasta este o reacție normală, în special pentru părinți care se simt vulnerabili când trebuie să se despartă de bunuri care le amintesc de momentul în care copiii lor aveau nevoie de ei.

Amintirile prețioase pe care părinții le protejează

Părinții care nu pot renunța la lucruri păstrează, de fapt, aceste 11 amintiri:

1. Sentimentul de a fi „necesar” pentru copii – Părinții care simt că au pierdut acest sentiment când copiii lor au crescut se agață de amintirile care le reamintesc de perioada în care erau indispensabili.
2. Un cămin plin de viață – Mulți părinți regretă pierderea atmosferei animate din casă, care le aducea bucurie și activitate constantă.
3. Identitatea parentală – După ce copiii pleacă de acasă, părinții pot experimenta o criză de identitate, deoarece viața lor s-a concentrat în jurul rolului de părinte.
4. Copilăria neîmplinită – Părinții care își rezolvă traumele din copilărie pot avea dificultăți în a se conecta emoțional cu copiii lor, iar obiectele păstrate le reamintesc de propriile experiențe neîmplinite.
5. Realizările copiilor – Obiectele precum diplomele sau costumele de la serbări sunt păstrate ca dovezi ale mândriei și bucuriei trăite.
6. Siguranța unei rutine – Părinții adesea se agață de amintiri ale rutinei din timpul în care copiii erau acasă, ceea ce le oferă un sentiment de stabilitate.
7. Amintiri despre proprii părinți – Păstrând obiecte din copilăria lor, părinții găsesc confort și o legătură cu cei care i-au crescut.
8. Dovada că au făcut o treabă bună – Părinții pot simți nevoia de a păstra amintiri pozitive pentru a se convinge că au fost buni părinți.
9. O versiune trecută a sinelui – Schimbările aduse de rolul de părinte pot determina părinții să simtă o pierdere a identității, iar obiectele păstrate le pot oferi un sentiment de confort.
10. Sentimentul de a fi dorit – Nevoia umană de a se simți dorit este adesea îndeplinită prin legătura cu copiii, iar părinții păstrează obiecte pentru a menține acest sentiment.
11. O versiune mai veche a relației de cuplu – Părinții care au fost împreună pentru copii pot păstra obiecte pentru a se agăța de amintirile din trecutul relației lor.

Concluzie

Această legătură emoțională cu obiectele materiale subliniază nevoia părinților de a păstra amintirile care le definesc identitatea și experiențele de viață. Înțelegerea acestor motive poate ajuta la abordarea relațiilor interumane și a emoțiilor complexe asociate cu parentalitatea.