Capacitatea militară a Iranului în 2026
Teheranul, în ciuda pierderilor suferite în 2025, menține un arsenal considerabil și o capacitate de ripostă eficientă. O componentă esențială a acestei capacități o constituie „orașele rachetelor”, baze subterane construite în munți, la adâncimi de până la 500 de metri. Aceste instalații permit Iranului să continue atacurile timp de săptămâni sau chiar luni, conform experților militari internaționali.
Arsenalul subteran: mii de rachete și drone
La începutul anului 2026, Iranul dispune de aproximativ 2.000 de rachete balistice grele, în scădere față de peste 3.000 în 2022. Deși unele rachete au fost distruse în conflictul din iunie 2025, producția internă continuă, cu zeci de rachete fabricate lunar în „orașele rachetelor”. Parteneriatul militar cu Rusia oferă suport tehnologic și logistic.
Imaginile difuzate de Forțele Aerospațiale ale Gardienilor Revoluției ilustrează tuneluri extinse, rampe mobile și depozite concepute pentru a rezista bombardamentelor aeriene, permițând lansări succesive chiar și în condiții de atac intens. Rachetele cu rază lungă de acțiune, precum Shahab‑3, Sejil și Khorramshahr, pot atinge ținte aflate la până la 2.000 km distanță.
Capacitatea de lovire regională
Analistul militar Guillermo Pulido estimează că aproximativ 2.000 dintre rachetele iraniene pot viza ținte din Israel, Bahrain, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Iordania și Arabia Saudită, toate având baze militare americane. Iranul a lovit deja 27 de baze americane și chiar Oman, un mediator în negocierile nucleare.
Experții subliniază că, deși Iranul dispune de un stoc considerabil de muniții, eficiența acestuia depinde de protejarea „orașelor rachetelor” și a bazelor subterane de atacurile Israelului și Statelor Unite. Strategia Teheranului se bazează pe epuizarea apărării antirachetă a adversarilor, utilizând drone ieftine și rachete balistice de cost mediu.
Strategia de război și rețelele de grupări teroriste
Regimul de la Teheran a sprijinit ideologic și militar grupări teroriste precum Hezbollah (Liban), Houthi (Yemen) și milițiile pro-iraniene din Irak, oferind o capacitate de răspuns descentralizată. Aceste forțe pot continua atacurile chiar și în cazul în care teritoriul iranian este atacat direct.
Concluzie
Capacitatea militară a Iranului, consolidată prin infrastructuri subterane și rețele de aliați, rămâne o amenințare semnificativă pentru stabilitatea regională, având implicații serioase asupra securității țărilor din Orientul Mijlociu.