Zece principii pentru o țară care se construiește, într-o carte prefațată de Ioan-Aurel Pop
După sute de pagini despre poduri romane, despre Saligny, despre Dunăre și Carpați, inginerul Laurențiu Pavelescu își încheie cartea cu zece fraze scurte. Fiecare poate fi citită ca o regulă de inginerie. Împreună, alcătuiesc un mic program pentru o țară.
Cartea se numește „Pontifex. Despre arta de a uni lumi” și a apărut anul acesta la Editura Academiei Române. Academicianul Ioan-Aurel Pop, președinte al Academiei Române între 2018 și 2026, scrie în prefață că autorul oferă soluții „corecte, ingenioase, optimiste, bazate pe promovarea meritului” și o recomandă cititorilor „cu cea mai mare căldură”.
Autorul este doctor inginer, proiectant de poduri de peste două decenii și președinte al Patronatului pentru Dezvoltare Durabilă România–Republica Moldova. Iată principiile lui, cu felul în care pot fi citite astăzi.
I. Limitele nu sunt destinul nostru.
Munții, fluviile și distanțele sunt geografie, iar geografia se poate trece.
II. Mai multe lucruri ne leagă decât ne despart.
Regiunile, comunitățile și generațiile României au în comun mai mult decât își închipuie.
III. Un pod este o decizie, nu o construcție.
Orice legătură mare începe cu hotărârea oamenilor de a o face.
IV. Pentru un pod de care e nevoie, costul absenței întrece, în timp, costul prezenței.
Investiția într-o legătură necesară se plătește, cu timpul, de mai multe ori.
V. Cele mai importante poduri creează cereri pe care nu le anticipam.
Un drum nou aduce oameni, idei și proiecte la care nu se gândea nimeni când a fost construit.
VI. Infrastructura fără mentenanță este o promisiune fără cuvânt.
Grija pentru ce avem este la fel de importantă ca dorința de a construi ce ne lipsește.
VII. O rețea fără redundanță este o iluzie de rețea.
O țară puternică are mai multe drumuri între aceleași puncte, ca să nu depindă de unul singur.
VIII. O țară se face prin poduri și se desface prin lipsa lor.
Unitatea unei națiuni se construiește zi de zi, prin fiecare legătură nouă.
IX. Vocația cere, în același timp, asumare și infrastructură.
Oamenii care își asumă o misiune au nevoie de mijloace, iar mijloacele au nevoie de oameni care și-o asumă.
X. Nu ne aparținem nouă înșine.
Construim pentru cei care vin după noi.
Un program pentru deceniul care vine
Pentru Pavelescu, principiile acestea au o aplicare foarte concretă. Autostrăzile care vor lega Moldova de Transilvania și Bucureștiul de toate regiunile țării, noile poduri peste Dunăre, căile ferate moderne, porturile, școlile și instituțiile care funcționează bine sunt toate poduri, în sensul pe care îl dă el cuvântului. Fiecare apropie oameni.
Cartea se încheie cu o speranță pe care autorul o mărturisește deschis: că un cititor va închide volumul întrebându-se ce ar trebui să construim noi, acum, pentru cei care vin după noi. Acolo, scrie el, în întrebarea cititorului, începe ceea ce nu îi mai aparține autorului.
Cercul de la București strânge propunerile cititorilor din toată țara pentru punțile pe care le putem construi împreună, în „Harta punților” de pe cerculbucuresti.ro.