Pe 27 iulie, Biserica Ortodoxă celebrează Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, o figură emblematică a medicinii, cunoscut ca „doctorul fără de arginți” și protector al celor bolnavi.
Născut în anul 284 în cetatea Nicomidiei, pe teritoriul actual al Turciei, Pantelimon a venit pe lume în vremuri tumultoase, în timpul domniei împăratului roman Maximian Galeriu. Provenind dintr-o familie cu tradiții diverse, tatăl său, Eustorgios, era un senator păgân, în vreme ce mama sa, Evula, îmbrățișa credința creștină. La naștere, a fost numit Pantoleon, un nume ce reflecta credința tatălui său. După moartea precoce a mamei sale, Pantoleon a fost înscris de tatăl său la o școală păgână, unde a studiat filosofia și medicina.
Sub îndrumarea celebrului medic Eufrosin, Pantelon și-a desăvârșit cunoștințele medicale, câștigând rapid reputația unui medic de excepție în Nicomidia. Aici, a avut ocazia să-l cunoască pe preotul Ermolae, care l-a ghidat spre adevărurile creștinismului. După botez, Pantoleon a adoptat numele de Pantelimon, simbolizând milostivirea. De atunci, și-a dedicat viața vindecării bolnavilor, refuzând să pretindă vreo plată pentru serviciile sale. Generozitatea sa nu cunoștea limite: a împărțit averea săracilor și a eliberat sclavii pe care îi avea în grijă. Popularitatea sa, însă, a atras invidia colegilor, care l-au denunțat autorităților pentru credința sa.
Îndemnat să renunțe la crezul său în Hristos, Pantelimon a refuzat, sfidând astfel amenințările și pericolele care îi amenințau viața. În cele din urmă, împăratul a ordonat executarea sa prin decapitare, în jurul anului 305.
Tradiții de Sfântul Pantelimon
Pe lângă semnificația spirituală, ziua de 27 iulie este strâns legată de tradiții populare ce marchează sfârșitul verii. Potrivit obiceiurilor, cerbul ar ieși din apă, indicând răcirea vremii, iar frunzele teiului s-ar întoarce, simbolizând apropierea toamnei. În anumite regiuni, este obiceiul de a consuma porumb și dovlecei, cu convingerea că aceste alimente vor asigura forță în sezonul rece. De asemenea, oamenii împărtășesc fructe, sperând că acest gest va proteja recolta de daunele dăunătorilor, conform jurnalul.ro.
Jurnalist: Alina Popescu