În urma unei profunde rugăciuni adresate lui Dumnezeu, Sfântul Ilie s-a retras pe malul râului Cherit, provocând o secetă devastatoare asupra pământului. Totul părea distrus: oamenii, animalele domestice și sălbatice sufereau din cauza foametei, izvoarele se împuținează, iar vegetația se ofilea, totul pentru a determina poporul lui Israel să-și recunoască greșelile și să se întoarcă la credință.
După trei ani și jumătate de suferință, evreii au conștientizat greșeala de a se închina zeului Baal. Dumnezeu, răspunzând rugăciunii profetului Ilie, a adus ploaia care a revitalizat pământul, punând capăt foametei.
Dar minunile săvârșite de Sfântul Ilie nu s-au oprit aici. Una dintre cele mai cunoscute s-a petrecut în casa unei văduve din Sarepta Sidonului, unde proorocul a rămas timp de mai multe luni. Acolo, hrana nu s-a epuizat niciodată, iar Ilie a reușit să învie fiul văduvei. De asemenea, pe Muntele Carmel, printr-o rugăciune ferventă, el a adus foc din cer pentru a consume jertfa. Mai mult, Ilie a adus pedeapsa asupra regelui Ohozia, care păcătuise grav, prin invocarea focului divin. Înainte de a fi înălțat la cer, proorocul, împreună cu ucenicul său Elisei, a lovit apa Iordanului cu mantia sa, făcând-o să se strângă, astfel încât să poată traversa pe uscat.
Tradiții și credințe populare
Considerat o divinitate asociată cu Soarele și focul, Sfântul Ilie stăpânește fenomenele meteorologice, provocând tunete și trăsnete, reglează ploile și deci ajută la deciziile legate de grindină. Potrivit legendei, în această zi, el străbate cerul într-un car de foc tras de cai albi înaripați, ținând în mână o nuia pe care o folosește pentru a trimite averse de ploaie și furtuni pe pământ. Atunci când fulgeră, se spune că Sfântul Ilie lovește cu sabia, iar tunetele sunt provocate de vizitiul său, Pălie, care trage de tun.
În dimineața acestei zile, tradiția cere strângerea plantelor de leac, în special busuiocul, care, sfințit la biserică, este uscat în case. De asemenea, românii își amintesc de sufletele celor răposați, iar unele femei fac ofrande de porumb fiert și preparate culinare decorate cu flori de vară. Tradiția mai spune că, pentru a evita grindina, nu se consumă mere înainte de Sfântul Ilie, iar fructele culese în această zi trebuie duse la biserică, pentru a deveni „de aur” în lumea de dincolo.
Sfântul Ilie marchează, de asemenea, mijlocul verii pastorale, momentul în care ciobanii pot coboară în sate după o lungă perioadă petrecută pe pășunile alpine. În această vreme, tinerii ciobani aduc în dar iubitelor ori soțiilor lor furci de lemn, realizate cu măiestrie.
În prezent, România păstrează vii tradițiile legate de Sfântul Ilie, comunitățile sătești organizând petreceri câmpenești, târguri și bâlciuri în cinstea acestei sărbători.
Jurnalist: Marius Manole