Analiza PNRR: O oportunitate ratată pentru economia românească
Guvernul României, cu sprijinul președintelui Klaus Iohannis, a pierdut de la bun început o șansă esențială de a întări economia națională în fața șocurilor interne și externe. Aceasta era, de fapt, esența Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), așa cum a fost conturat de Comisia Europeană în mai 2020. România a prezentat la Bruxelles un amestec de reforme și programe, majoritatea provenind din resursele neutilizate ale ministerelor, cuprinzând subiecte variate, de la pensii și infrastructură, la justiție și protecția mediului. În total, 66 de reforme, peste 500 de jaloane și sute de pagini, fără o direcție clară. Vă mai amintiți că, spre sfârșitul lui 2021, CE a returnat PNRR-ul deoarece nu reușea să înțeleagă anumite capitole?
Obiectivul neclar al acestui plan ar fi trebuit să fie întărirea economiei, nimic mai mult. PNRR nu ar fi trebuit să devină un scop în sine, ci un instrument pentru creșterea rezilienței economice în fața oricăror crize. Prioritatea nu ar fi trebuit să fie gradul de absorbție a fondurilor, ci utilizarea lor eficientă, indiferent dacă este vorba despre 200 de euro sau 20 de miliarde. Din păcate, programul destinat întăririi structurii economice a fost tratat ca un simplu exercițiu contabil. Asemenea unui manager preocupat doar de câteva câștiguri rapide, guvernele au ignorat nevoia de investiții pe termen lung.
Următoarele administrații au căzut în același capcana. S-au încercat renegocieri ale jaloanelor fără a înțelege esența situației: modificările erau tardive și prea complicate pentru a produce un impact semnificativ. La finalul implementării PNRR, după ce s-au cheltuit 12-13 miliarde de euro, putem afirma cu certitudine că nu avem la dispoziție nimic care să facă față provocărilor reprezentate de crizele globale. Rezultatul este dezamăgitor: zero realizări concrete.
PNRR-ul românesc se dovedește a fi o eroare fundamentală. Deciziile au fost influențate de politicieni care, de mult timp, nu mai au legături cu realitatea cotidiană. De la înălțimea birourilor lor, aceștia ne-au oferit viziuni demne de epoci depășite.
În ce privește programul SAFE, se ridică întrebarea: este acesta un scop sau un simplu instrument? Din păcate, experiențele anterioare nu ne-au învățat nimic; continuăm să greșim. Se pare că, mai degrabă decât să învățăm din aceste lecții, preferăm soluțiile rapide și stridentele strigăte de reformă. Fără o voință reală de a învăța și a aplica cunoștințele dobândite, nu avem de ce să ne așteptăm la sprijin real din partea Uniunii Europene. Din păcate, situația noastră demonstrează o oarecare neputință și o lipsă de viziune clară.
Jurnalist: Lavinia Serbanescu