Sorin Costreie, ministrul Educației, propune reforme în Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a
Sorin Costreie, ministrul Educației, a adus în discuție posibilitatea introducerii unor probe suplimentare în cadrul Evaluării Naționale de la finalul clasei a VIII-a. Ideea ar fi să se extindă evaluarea dincolo de cele două discipline tradiționale, Limba română și Matematica, incluzând și alte domenii de cunoaștere.
Printre sugestiile lui Costreie se numără implementarea unor probe din sfera științelor umaniste și a celor exacte. Potrivit ministrului, această abordare ar avea scopul de a oferi o imagine mai complexă asupra competențelor acumulate de elevi pe parcursul anilor de școală.
„Dorim să îmbunătățim examenul de clasa a VIII-a. Nu mă propun să fac o revoluție care să schimbe complet sistemul educațional sau programele școlare”, a declarat ministrul într-un interviu pentru Digi 24. El recunoaște nevoia de reformă, susținând că actualul format trebuie adaptat pentru a reflecta mai bine diversitatea cunoștințelor elevilor.
Costreie a explicat: „Aș vrea să aduc în discuție o probă care să devină relevantă, nu doar evaluări de Matematică și Română. Cunoașterea se extinde dincolo de aceste discipline.”
Întrebat despre momentul implementării acestor schimbări, Costreie a subliniat importanța unei perioade de adaptare pentru elevi. El a afirmat că este esențial ca noile reguli să fie comunicate din timp, astfel încât toți elevii să poată să-și planifice studiile în funcție de cerințele viitoare ale examenului.
Jurnalist: Alina Popescu